a21

Yves Namur

Yves Namur s-a născut la Namur, pe 13 iulie 1952. Lucrează ca medic de ţară, ceea ce se poate vedea şi din poemul Paysages derrière mon stéthoscope/ Peisaje din spatele stetoscopului meu. De la debutul său din 1971, a publicat 50 de volume de poezie, care sondează mai ales un spaţiu spiritual. Unul dintre punctele culminante ale operei sale este, cu siguranţă, volumul de poeme Le livre des sept portes (1994)/ Cartea celor şapte porţi. Alte volume importante sînt Figures du très obscur (2000)/ Figuri ale prea obscurului şi Le livre des apparences (2001)/ Cartea aparenţelor. În 1984, a fondat editura Le Taillis Pré, la care i-a publicat, printre alţii, pe Roberto Juarroz şi António Ramos Rosa, poeţi de care s-a simţit apropiat. În 2012, a primit premiul „Académie Mallarmé“, pentru volumul La Tristesse du figuier/ Tristeţea smochinului, din care am ales poemele ce urmează. Din 2003, este membru al Academiei Regale de Limba şi Literatura Franceză din Belgia.

„Unde-i, aşadar, misterul lucrurilor?“
Fernando Pessoa

Oriunde m-aş uita,
E întotdeauna cîte o casă luminată.

Şi toate sînt larg deschise
Ca şi cînd ar aştepta ceva de la mine,

Ca şi cînd, bietul de mine,
Aş mai putea face ceva pentru fiecare dintre ele.

Dar ce poate face un om simplu
Cum sînt eu azi în ploaie,

Un om ca atîţia alţii,

Care nu poate decît să privească disperat îndoiala
şi frumuseţea cumplită a lucrurilor?

***

Mă întrebi
Cum am intrat în umbra smochinului.

Asta-i o experienţă stranie
şi nici azi nu mi-o pot explica încă.

Dar un lucru e sigur:
Într-o bună zi, am intrat cu adevărat în umbra unui smochin.

De atunci,
Respir aşa cum respiră de obicei smochinul,
Vorbesc limba smochinilor, transpir, tremur,
Mănînc şi dorm ca un smochin.
De fapt, trăiesc exact aşa cum trăieşte el.

Şi atunci cînd îşi pierde fructele prea coapte
Sau marile sale iluzii,

Atunci îmi zic că sînt tot la fel ca şi el
Şi că asta înseamnă să fii real.

***

Nu sînt în realitate
Decît un simplu şi supus servitor al umbrelor.

Merg împreună cu ele,
Alerg împreună cu ele cînd trebuie să alerg
Şi mă opresc cînd ele se opresc.

Mănînc,
Adulmec şi dorm precum cîinii:
La picioarele lor şi mereu, mereu numai cu un ochi

Uneori, mi se întîmplă să visez la o altă viaţă,
Dar asta-i o altă poveste.

***

Dacă a fi în mijloc înseamnă a fi nicăieri,

Înseamnă să fii între două bucăţi de măr sau de pară,
Dacă înseamnă să mergi prin praful de aur, prin tuş
Sau pe un munte de tăcere,

Dacă înseamnă să deschizi uşi deja deschise,
Dacă înseamnă să mănînci din mîna unei roze
Sau să respiri tutunul care nu se mai fabrică pe aici de ani buni,

Dacă asta înseamnă a fi în mijlocul a nicăieri,

Atunci, da,
Vreau cu adevărat să mă pierd chiar în mijlocul a nicăieri.

***

Poetule,

Nu te înşela privind la oameni
mergînd cu oamenii

Să trăieşti înseamnă cu totul altceva
Decît să porţi pe tine un mantou de lacrimi
Sau chiar toată mînia neagră a zeilor.

Să trăieşti
Înseamnă ceva mai mult
Decît să vorbeşti pur şi simplu despre albină, despre mierea
albinei,
Despre zumzetul albinei, despre floarea
Albinei.

Să trăieşti înseamnă ceva mai mult
Decît toate astea.

Dar tu, poet al puţinului şi al nimicurilor,
Vei şti tu cu adevărat, într-o bună zi, ce înseamnă să trăieşti,

Să trăieşti, în sfîrşit, în afara poemului?
Traducere şi prezentare
de Doina Ioanid şi Jan H. Mysjkin