a24

Zaiafet Moldovenesc în Ardeal

Ana Ionesei

          Alexandru Dabija nu se teme nici de folclor, nici de scriitorii paşoptişti, astfel încât feeria naţională Sânziana şi Pepelea, una dintre premierele de căpătâi ale anului 2013 de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“, a cucerit prompt publicul clujean, apelând la etosul moldovenesc.
În ciuda elementelor de imaginar prezente în orice poveste (zmei, zâne, vrăji, final fericit), înfruntarea dintre Bine şi Rău a fost pusă între paranteze, lăsând locul unei întreceri voioase cu deviza câştigă cine stârneşte cel mai mult hazul.
Când Sânziana (Anca Hanu), fata lui Papură-Vodă (Radu Lărgeanu), intră în febra măritişului, pretendenţii se grăbesc spre împărăţie, dar eroismul nu are aici trecere: împăratul e un mâncău leneş îmbrăcat în cămaşă de nebun, iar Sânziana e o muziciană poznaşă care, deşi se crede „în primejdie de zmeu“, îşi ridiculizează postúrile romanţioase şi-l înfruntă pe însuşi Zmeul Zmeilor (Ionuţ Caras), neezitând să facă uz de glandele salivare.
Flăcăii de împăraţi se fălesc mai degrabă cu metehne decât cu virtuţi: Pârlea (Dragoş Pop) îşi demonstrează îndemânarea prin mişcări unduioase hoţeşti, Murgilă (Silvius Iorga) suferă de „stiho-morbus“, iar Zorilă (Miron Maxim) are drept purtător de cuvânt un refren onomatopeic al papucilor.
Pepelea (Matei Rotaru), aşa-zisul voinic ales călăuză spre împărăţia lui Papură-Vodă, are, de bună seamă, un suflet nobil, salvând-o pe Baba Rada (Miriam Cuibus) de sătenii care încearcă s-o înece ca să îmbuneze puterile cereşti să aducă ploaia, dar nici el nu se străduie să îşi ia în serios rolul de erou, pe care-l cucereşte numai datorită unui concurs de împrejurări favorabile.
Zmeul Culiţă (Ionuţ Caras) este un melancolic ce se lasă ocărât de bunăvoie de Sânziana şi-n loc să-şi afirme violenţa mitică, îşi dovedeşte sensibilitatea de muzician interpretând Spiegel im Spiegel de Arvo Pärt la pian sau lăsându-se vrăjit de ritmurile dansante.
În schimb, sora zmeului Culiţă, Codruţa (Cristian Grosu), reuşeşte să facă într-adevăr cinste regnului zmeiesc, fiindcă se vădeşte pe cât de sălbatică, pe atât de şireată, neînfrânându-şi plăcerea de a strecura câte-o ironie la adresa criticilor… literari.
Spectacolul are de câştigat tocmai datorită unei aglomerări a formelor şi a surselor de comic: nu sunt iertaţi nici ardeleanul, nici moldoveanul, nici cei de partea Binelui, nici cei de partea Răului, care este practic dizolvat prin aceea că personajele negative sunt mai degrabă slabe de înger.
De asemenea, muzicile antrenante create de Ada Milea şi Anca Hanu, alături de intervenţiile Cuviosului Mihnea Trompetistul (Mihnea Blidariu), contribuie considerabil la sporirea plăcerilor văzului, astfel că rugăciunile de invocare a ploii oficiate de Popa Parodie (Cristian Rigman) şi duetul fraţilor zmei au devenit şlagăre fredonate cu frenezie până şi de cei mai pretenţioşi spectatori.
Jargonul moldovenesc impecabil al actorilor sporeşte impactul atmosferei de chiolhan tipic moldovenesc stropit cu multe damigene de vin şi vorbe de duh fără perdea, omagiindu-l într-un mod imprevizibil de generos pe Veselul Alecsandri şi amintind totodată de tonul şăgalnic-vitriolant al baladelor lui Villon.
Elementele de satiră politică prezente în textul original au fost edulcorate în aşa fel încât să nu producă încărcături obscure ce i-ar fi obosit şi pe cei mici, şi pe cei mari. Lupta subterană pentru putere din împărăţia lui Papură-Vodă, unde până şi soarele răsare la ce oră vrea „augustatea sa“, reprezintă numai un pretext al confruntării dintre pasiuni reciproc neutralizabile. De bucurie sau de necaz, se cântă şi se dansează cu o râvnă grozavă, iar axioma pe care o propune Sânziana şi Pepelea este că nici poveştile, nici actorii nu au dreptul să îmbătrânească, ba mai mult, obligă la contaminare.